Inghetata de vanilie sau inghetata de fistic?

Eram la unul dintre grupurile cu adolescenti. La un moment dat, un baiat spune ca nu conteaza ce alege, pentru el e totuna, doar sa fie ceva. Subiectul nu era, evident, inghetata. Dar pe mine m-a uimit, m-a socat chiar, ideea ca nu conteaza daca iti place sau nu, nu conteaza daca iti place putin, mult sau deloc. Doar sa fie. 

Noaptea, dupa sedinta de grup, m-am tot gandit cum sa ii ajut sa inteleaga cat e de important in viata sa stii ce iti place, ce anume iti doresti si sa alegi exact acel lucru care te face fericit. Sau, cel putin, sa incerci.

Asa mi-a venit metafora: Alegi inghetata de vanilie sau inghetata de fistic?. De ce vanilie, de ce fistic? Pentru ca preferata mea e inghetata de vanilie si, no offense, detest inghetata de fistic. Pe langa vanilie, imi place si ciocolata si cafeaua, dar nu as alege niciodata o inghetata de fructe.  La grupul urmator, am inceput discutia cu aceasta metafora. Eu zic ca mi-a iesit pentru ca am avut o discutie productiva si pentru ca, cel mai important lucru, le-a ramas in memorie si o extrapoleaza in diverse momente si situatii. A devenit ca o intrebare deschisa, care sta undeva in background si iese la suprafata la nevoie.

 

Inghetata de vanilie sau inghetata de fistic?

E vara, e cald, treci pe langa un stand cu inghetata de casa. Sunt 10 sortimente: culori diferite, gusturi diferite, texturi diferite. Ce faci? Pai, ai doua variante:

 

1. Inchizi ochii si arati cu degetul orice se nimereste.

Formula matematica a probabilitatii este numarul de cazuri favorabile impartit la numarul de cazuri posibile. In cazul meu, favorabila e inghetata de vanilie si am de ales intre 10 feluri diferite de inghetata. Deci, am sanse de 1 la 10 sa nimeresc vanilia cu ochii inchisi. Exact aceeasi sansa am sa nimeresc fisticul pe care il detest. A, da. S-ar putea sa dau de cafea sau ciocolata, ceea ce nu ma face fericita, dar ma multumeste. Sau as putea nimeri fructele, care din nou nu le-as alege. Recunosc, probabilitatea e aceeasi. De 1:10. Dar daca ar fi sa calculez raportul dintre probabilitatea de a nimeri cat de cat ceva ce imi place (vanilie, ciocolata sau cafea) si probabilitatea de a nimeri ceva ce nu as alege niciodata (fistic sau fructe), sansele imi scad simtitor. Favorabil ar fi 3 din 10, nefavorabil 7 din 10. Nu-mi suna bine. Deloc.

 

2. Sau alegi constient inghetata de vanilie.

Atata timp cat stii ca intotdeauna vei prefera vanilia in locul oricarui alt gust, intotdeauna vei alege vanilia. Poti chiar sa o combini cu un glob de ciocolata sau de cafea. Dar vei alege vreodata fisticul? Vei risca vreodata sa arati cu degetul, cu ochii inchisi si sa existe probabilitatea trista de a nimeri fisticul sau o inghetata de fructe? Nici macar nu mai trebuie sa iti bati capul cu formula matematica a probabilitatilor. Stii exact ce iti place, stii sa ceri ce iti place si, in final, doar asa te vei bucura din tot sufletul de minunata ta inghetata de vanilie intr-o zi fierbinte de vara.

 

 

„Cum sa opresti timpul?” Trecut, prezent sau viitor?

Poarta ochelari!

Coachingul pentru adolescenti

Coachingul de grup

Serviciile noastre

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *